Autodefăimarea lui Dragnea

Autodefăimarea lui Dragnea
Publicat: 16/02/2016, 17:16

Când i-a spus românul din meleag că prosteala lui de lege este, de fapt, o încercare de reinstaurare a cenzurii în toate mediile și la toate nivelurile, și că, sub orice formă ai mai încerca să critici vreun reprezentant al „infamei” clase politice – sau a altor clase betege social, cum ar fi „grupul social” al interlopilor, de exemplu, sau a beizadelelor posesoare de elicopter din cauză de avere, sau a casei regale a asfaltatorilor, mă rog, a oricărui grup constituit – n-ai să mai poți, Liviu Dragnea s-a ofensat, acuzându-i pe critici că „i-au turnat în cap găleți de injurii, și că, preț de câteva zile, „vocea rațiunii s-a făcut auzită cu mare greutate”.

Cum ar veni, cui nu-i convine legea se cheamă că este „cam” irațional. Așa?!

Păi, cât de rațional să mai fii, când citești următoarele bazaconii:

defăimarea socială este: „fapta sau afirmația prin care o persoană este pusă în situație de inferioritate pe temeiul apartanenței sale la un anumit grup social”.

grupul social este: „categorie de persoane care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limba maternă, tradiții culturale, orientare sexuală, origine socială, avere, dizabilități, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA”.

Eu zic că, dacă „autorul” legii s-ar fi luat după vocea rațiunii, care s-a auzit limpede în zilele din urmă, și ar fi renunțat la „odioasa și sinistra” încercare de reinstaurare a cenzurii, ar fi fost scutit de căderea în penibil pe care a suferit-o după intervenția ambasadorului SUA la București.

„Protejarea libertății de exprimare, chiar și în cazurile în care exprimarea aleasă ofensează, este un aspect fundamental al unei societăți democratice sănătoase. (…) Politica Guvernului SUA este clară: condamnăm discriminarea și ura, dar, în același timp, ne opunem legilor care interzic exprimarea ofensatoare cu prețul libertății de exprimare”, a spus ambasadorul Hans Klemm.

Cum a răspuns preafericitul Dragnea? Luminos și pozitiv: „Am văzut reacția ambasadorului SUA. Sunt total de acord cu declarația și cu afirmațiile dumnealui. Și eu și PSD-ul susținem libertatea de exprimare. Am anunțat deja de aseară, public, că, mai ales după noile amendamente pe care le voi depune astăzi, această lege nu va mai putea fi înțeleasă greșit. (…) Azi voi scoate din lege și definiția defăimării sociale. Deja au fost scoase amenzile, azi eliminăm complet articolul, pentru ca nicio virgulă să nu mai poată fi folosită de cei care au manipulat pentru a deturna atenția de la scopul esențial al legii. (…) Cu ce va fi înlocuită definiția defăimării sociale? Cu nimic! (…) În continuare se poate înjura la televizor, se poate înjura pe Facebook, se poate înjura pe orice sistem de comunicare…”.

Am redat declarația in extenso întrucât a devenit, deja, faimoasă.

PENTRU COMENTARII VĂ AȘTEPT PE PAGINA DE FACEBOOK –MARIAN SULTĂNOIU

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Autopsia Mariei Campai, ucisă de un tânăr de 17 ani din Italia, i-a uluit total...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
„Azi dimineață m-am trezit cu un mesaj”. Capcana întinsă cu dibăcie de hackeri care îi...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Explozie apocaliptică în Ucraina. Bloggerii militari ruși spun că este „tatăl tuturor bombelor”
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Carnea de porc se scumpește deja: prețurile ating apogeul de Crăciun. Cât costă muşchiuleţul de...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Cine este bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul de pe A1. Era șofer de...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Putin a dat ordin. S-a activat în toată Rusia. Decizie în premieră absolută
Oana Roman, jignită fără precedent. Marius Elisei și-a ieșit din fire
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
România, prezentă la „World Robot Olympiad Open Championship”! Ce rezultate au obținut echipele de robotică?